ultima cărare
înaintea primei cărări
paradoxal-abisal-fatal

a poveste cu frunze pe caldarâm
plâng ploile de toamnă
vorbeau toate deodată
niciodată gemenele
minciuna și frica
nu vor naște fericire

calea spre fericire este prin suferință
calea spre adevăr prin fericire
cad pietre spre mănăstire

tunet prelung visul se oprește pe scara ușii închise
pași voci râsul tău mă face să ascult
parcă grăbiți că se termină petrecerea și ei nu-și spuseseră destul
azi mi-au mai rămas... atâta tot
eu zic c-a mai rămas
a fost foarte frumos
eu mă gândeam la răsărit
și tu la casa cu iederă
umbrela albastră se despinse de grup și cobora singură o treaptă
a fost foarte frumos ai repetat tu făcându-mă și mai curios
au fost câteva pasaje noi
așa-i el îi place să improvizeze...

tunet prelung ponna se cere în brațe nu-i plac tunetele
dorra își face cuib lângă butuc
dorruța vine pe vapor sub raftul cu manuscrise
semnal de celular o rafală de ploaie bate în geamul întredeschis
ceștile de cafea se așează singure într-un turn sub șuvoiul de apă
tună prelung alexis îmi face semn că pleacă
iau prima sorbitură de cafea remmy zboară pe umărul manechinului
foarfeca mare decupează ochiul care vede tot
între mine și vis n-a mai rămas nimic
lătratul ponnei se lasă așteptat
cizmulițe roșii sparg mărgele de sticlă

la piramidă se întâmplă ceva
frunze mari frunze mici nervuri și coșuri cu fărâmituri
în ultimele picături de ploaie titirezul se lovește de zar
izbituri de marginea tăvii și-n cele din urmă liniște
închid ochii să văd câteva mișcări din revanșă
verbele-și caută singure printre cuvinte
elicopterul survolează ecluza
pe drumuri încrucișate confuza
același tunet prelung

o zi blândă începută cu un pic înainte de răsărit dusă până-n cărarea lunii
în spatele casei prunii alunii gutuii încărcați cu gutui grase
pe masă zarurile căzute pe yames de șase
desenez portativul lăsându-te pe tine să scrii notele
un dezastru se așează curând peste paralele
tunet prelung ploaia își dă drumul a treia oară
dincolo de întâmplare dunga albastră a mării
pace valuri mici niciun beteșug
undeva un transfug

decupez decupez până când din fotografie rămâne semnul mirării
tunet prelung valuri mici
pe plajă un plug în urma lui tăvălug lung
cât să nu-i ajung dintr-o privire ultima amintire
cântecul și lătratul se lasă pe spate
luna a dispărut după nor
în fața manechinului un cocor și-un șnur legat de umbrelă
te-ai grăbit și-ai fugit
azi plouă cât n-a plouat toată vara
ca o invitație pe vapor
iau vâslele și urc singur în barcă
ceștile de cafea așezate peste manuscrise strălucesc sidefii ca pietrele annei
mâine e ziua ei din spatele oglinzii cățelușul croșetat de ea
latră cu ponna la motanul picasso
pe scară balansoarul de seară
tu cu o țigară de foi
și-o floare galbenă de trifoi
eșuați într-o seară de joi

seara-n care iar e lună după ploi și vânt
și ți-e scara cât o lume adunată-n gând
cu chitara lângă tine tu privești în gol
sorbi cu mine cupa vieții dată-n rostogol

umbre lungi aleargă-n noapte portativu-i alb
note vesele-s străine și mi-e visul cald
iedera mi-a strâns pe ziduri cârdul de cocori
rătăcind în amintire azi și uneori







Constanța, 8 septembrie, 2009
(Sfânta Maria Mică)