Din creștet până-n talpă, sub picior
Simt o durere care mă frământă
Și nu găsesc răspuns la toate,
Ce-n trup am strâns și mă-nspăimântă.
Am altă stare care mă cuprinde
Cu mâini neputincioase să dea rost,
Atâtor temeri ce doresc să-mi spună
Că sufletul prin alte vieți a fost.

Pe gene ziua-mi stă ca o povară,
Iar umerii par grei de-atâta frig,
Cuvintele s-au rătăcit pe buze
Și n-are rost pe mine să mă strig.
În fața mea un altul stă și plânge
Ascuns după un colț de zare-ntunecat,
Avem aceleași mâini și-aceleași riduri
Ce peste frunte timpul le-a crestat.

Stă fumul alb ca-ntr-un apus de rugăciune
Învăluind altarul fără sfinți,
În timp ce eu privind un zbor de fluturi
Mă-ntreb de ce-mi sunt pașii mai cuminți.
Dar se coboară sângele în gleznă
Ca lama unui plug neascuțit
Și nu mai calc pe umbre niciodată
Cand usile se-nchid in asfintit.