Revin aceleași amintiri la mine-n gând
ca un zbor de păsări ce pleacă spre larg,
s-aude timpul îmbătrânit,uneori plangand
si mă dor depărtările fluturând la catarg.

Ochii mei lăcrimează pe gene tăcute
frunzele nu se mai ofilesc după vară,
câteva stele din noaptea trecută, pierdute
au rămas cu mine, lângă eternitate, afară.

Nu sunt recunoscut din cauza unui rid
crescut cu siguranță în prelungirea unei dureri
și uși la care bat se-nchid
să nu pătrundă ecoul din ale mele tăceri.

Revin amintirile-n gând ca un trecut părăsit,
zvâcnește o tâmplă, târziu când soarele-apune,
undeva-ntre două margini de lume m-a găsit
un suflet ce mă strigă pe nume.