- ce faci?
- una alta frățioare.. știi și tu..
- păi.. nu prea știu.
- e.. știi prea bine! s-a cam dezmorțit lumea
a devenit obositoare și am mult de lucru.
- poate ai îmbătrânit drace, și te-ai săturat.
- ei aș.. dar mai știi. în cetatea la tine se nasc mereu oameni care sunt tare stresanți, pun o mie și una de întrebări și au impresia că le știu pe toate..
- ca ninitivenii?
- cam pe-acolo.
- și este rău?.
- nu deloc, sunt mândri ca tine.. dar sunt grei frate, mă împovărează, se reped, nu știu să stea la rând. alții ca naiba, stau în drum. și se uită înapoi.
- se uită înspre Dumneze...
- taci! nu-mi mai spune de Tata, nici nu știi ce coate ascuțite are. dar nici El nu ar fi o problemă.
- cum nici El..?
- nu frate, ăia care se țin scai de-ăștia și îi învață de bine.. ptiu!
- ??
- pun stăpânire pe nedreptate și o doboară la pământ.. eu îi învăț răpitori, nedrepți, desfrânați. ei se plang că mulți le-au luat-o înainte. și se grabesc.
- și care e problema?
- nu mai am pacate grele să le dau. iar alea ușoare sunt prea ușoare.
- ha ha..
- nu-i de râs. alții care au păcătuit mai înainte vreme îi învață prostii, de bine, pe ăștia noi. acu' sunt bulgări de plumb în picioarele mele, și mi-e somn mai mereu. sunt câțiva care mi-au scăpat printre degete.
- nu înțeleg.
- somn frate, mi-e somn.. d-ăla greu, neplacut, și trist.. de melancolie..
- tu.. melancolic?
- uff. mă gândesc la Mama și la Tata.
- nu mai spune! dar și tu acum.. nu poți să le ai pe toate, știi bine.
- cam așa ceva. dar tu ce vrei, nu mi-ai mai cerut nimic de mult..
- știu.. și eu am obosit să tot cer..
- și tu frate?
- și eu.
- ....
- ..
- și ce ne facem?
- păi tu mă întrebi?
- ..
- mă duc. sunt obosit și am treabă.. multă treabă.
- atunci duce-te-ai.
- ne mai vedem?
- hm...poate da, poate nu.
- adio. mă rog, la revedere.. nu te rog decât un lucru.
- care?
- sa mă scrii și pe mine cu litere mari când mă treci pe curat.
- o să mă gandesc.. dar mie ce-mi iese la afacerea asta?
- ne mai vedem.. și-ți alegi.
- păi mai am ce?
- nu mai ai?