Cărui lacăt nu-i mai afli cheie
Omule care-n zadar te tulburi,
Taina vinului se află-n struguri
Și-a iubirii, numai în femeie.

Du-te, așadar, ’napoi, la muguri
Și încheagă, singur, din crâmpeie
Prima dar și ultima scânteie
Care-aprinde dar și stinge ruguri.

Nu-i așa că ți se face frică
Să adaști acolo-n curcubeie
Și să simți la cer cum te ridică

Și din lut, deodată, cum te-ncleie
Mâna ei... fremătătoare, mică
Humii știind conturul să i-l deie...?