Cuvintele mi se lipesc de maini ca o coca de cozonac
le simt mangaierea duioasa
uneori insa simt cum mi se infing in palme ca niste spini
si cum rad cand sufar crezand ca n-am sa pot sa scap de rautatea lor
atunci imi trimit gandurile sa-mi alunge durerea
sa pot si eu ca un Crist sa imi port cununa de spini.
Atunci redevin eu omul comun, omul care fuge de durere
de rautate
de neplacere
si ma joc cu aluatul proaspat fac prajituri din cuvinte
multa frisca
multa crema
prea moale aceasta compozitie
hai sa cernem putina piatra
s-o auzim scrasnind intre dinti
sa vedem neputinta celui pregatit sa mestece
sa inghita
sa se indestuleze.
Sa auzim scancetul granitului
si rasul lui
sa-l auzim cum isi declara victoria plenar.


Din aluatul meu ma mai mingaie mierea
nu uita albusul batut, galbenusul
si untul si zaharul cuvintelor
faina matasoasa si alba ce-mi cuprinde prieteneste maiinile.
Si-mi pare rau ca am amestecat
intr-o clipa de nebunie
rigiditatea si bunatatea lumii la un loc.
Dar nu-i cale de intors.