agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-18 | |
Moto: "...să rămâie feciorilor și nepoților, să le fie de învățătură, despre cele rele să să ferească și să să socotească, iar despre cele bune să urmeze și să învețe și să să îndirepteze".
(Grigore Ureche - Predoslovie la Letopisețul Þării Moldovei) Simioane, Misaile, Zob de flori fără pistile Ticluit Moldovelor Din piezișul slovelor, Iezui-v-ar iezătura Morților neplânși și zgura Ce-ați scuipat-o în icoane, Misaile, Simioane! Misaile, mâna ta, Mânca-ți-a viermii din ea O mie de veci Și-n altele, zeci, Slugăre, călugăre, Vinul făr' de strugure, Vinul morții Și sputa sorții! Iar tu, dascăle, Hăurile cască-le Și dă-te de-a dura, De-a lepădătura, De-a scrisul ce-ai scris, De-a raptul comis, De-a slova trădată Ce plânge sub roată Și strigă la tine Cu vorbe puține: "Simioane, Simioane, Crăpa-ți-ar umbra de foame Și limba de sete Între Styx și Lethe, Între vaduri seci Moartea să-ți petreci, Ea să-ți fie vie Și să-ți dea simbrie Patimă trupească Și neomenească! Și te du, te du, Tu și frate-tu, Să ardeți de vii Pân' la temelii, Departe de noi, De carul cu boi, Departe de stână, De sat, de fântână, De slova de mână, De limba română".
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate