Poți să îmi spui multe, și să mă simt bine în preajma ta
Eu tot cum sunt ori cum am fost rămân
Mă îngân ca o placă zgâriată la pick-up
Nu vreau să rămân, nici nu pot s-o spun și la alții
Cum apa trece și pietrele nu, așa și vinul curge iar amintirile-mi rămân
Am zis că niciodată să nu spun niciodată
Dar de fiecare data am pus aceeași placă zgâriată
Tu ești ceea ce am și vei fi ceea ce nu voi mai avea
Cu o coajă de lămâie rasă mi-ai înmiresmat ceaiul
Cred că e destul
Nu voi a mă sătura nici ceea ce sunt a alunga
Las` să-mi zgârâie urechile aceeași placă șifonată
M-am obișnuit cu natura asta ce s-a lipit ca o năpastă
De fiecare gând ce se deșiră din trecutul dureros
Umplând cea cupă nevăzută
Ce trebuie băută
Când pe obrazu-mi nesătul coboară-n grabă lacrimă stătută
Acuma pleci la treaba ta, ai uitat să-mi zici "pa"
Bătătorind același drum până târziu
"Of, of, și-un cartof", așez o glumă într-un oftat
De-aș fi doar eu neîmperecheat cu viața bună
De-ai fi doar tu mână de mână
Eu lângă tine o glumă bună
Să-i dăm cezarului ce-i al cezarului
Atât că e destul
E liniște cum a fost mereu sub călcâiul tău
Sub care m-am uitat când ai plecat
Din ce în ce mai liniștit am devenit
Nu, nu vreau să rămân și nici să vadă alții