Sunt o vază smălțuită,
De flori, adesea, hulită,
Că vin rupte-n trupul meu,
Tot oftează, le e greu.

Seva seacă, lin se scurge,
Florile încep a plânge,
Se amestecă cu apă,
Moartea-n ele vine, sapă.

Sunt ciobită într-o parte,
Le dau speranțe deșarte.
Vine miros de pământ,
Mă roagă cu jurământ.

Să le dau iarăși lumină,
Seva dulce să-si revină,
Nu vor tinere să moară
Chiar în miez de primăvară.

– Îți vom da zeci de petale
Pentru gestul dumitale,
Te rugăm, fă o magie,
Du-ne iarăși pe câmpie!

– Vă iubesc mult, vă respect,
Din păcate sunt obiect!
N-am putere să dau viață,
Veți păli de dimineață!

Roua ce-o iubeau visează,
În buchet se-mbrățișează,
Mie-mi zic jelind tăcut,
Bucățică rea de lut.