Bătut de ploi, cutreier depărtarea
Desaga-n spate e cam neagră și e grea
M-am întâlnit, departe, iar cu marea
De-atunci vorbesc în șoaptă nopți cu ea

Îi spun de-a mea crudă singurătate
Ea mă ascultă și îmi dă putere
Și ea e singură și din păcate
Are-n adâncul ei și ea durere

Mă mângâie cu valuri blânde și sărate
De zici c-au plâns toți marinarii-n ea
Ea a-nghițit supusă, lacrimile toate
Și a înfrânt tăcută, vremea rea

Nisipul fin, mă ține-n vraja mării
Desculț îl calc încet, tăcut, timid
Mă uit mirat, abisul depărtării
Mă face iar de dragoste avid

Aș ține-o mână caldă-n palma mea
Să fim iar doi la mal de-albastre valuri
Să spunem împreună către ea
Ce minunate-s ale vieții daruri

Vino iubire din valuri înspumate
Și dă-mi puterea de-a trăi din nou
Redă-mi din mare visele uitate
S-aud și eu al dragostei ecou!