M-am așezat pe caldarâmul rece
În ploaia schilodită de vântul furios
Mă ud din cap până-n picioarele aproape goale
Când lacrimile de pe obraz se amestecă cu picăturile de ploaie

Era o noapte înfricoșată de o furtună nebună
Iar norii răzvrătiți se încruntau la lună
În zgomote ciudate copacii ramurile-și încovoiau
Și-am tresărit când lacrimile de pe obraz în vânt se tot spărgeau

E noapte afară și în suflet noaptea-i mai adâncă
Se ascund în culcușuri și cele ce nu cuvântă
Pe caldarâm e rece, însă nu-l mai simt ca la-nceput
După tot ce mi-ai făcut, e mult prea mult

Îmi șterg broboanele ce lunecă pe cărări de riduri, riduri
Tot fredonând călcâiul în băltoacă un acord de toacă
Cu ochii închiși țâșnesc prin amintiri sfâșietoare
Urlând de neputința-mi ce m-aduse-n astă stare

Deodată ploaia se-nteți ca gândurile de dor și jale
În gând mai clipocesc în mici băltoci biletele de spovedanie
Privirile mi se stropesc în ploaie
În valurile minții se rostogolesc idei cărunte

Pe caldarâm oftatul aducerii de bine aminte
Se limpezi și-un fior rece mă izbi de realitate
Abia acum când noaptea-mi părăsi dorințele curmate
Am tresărit ca din beție privind acum în spate