Când încrustez copacii cu privirea,
Pătrund în miezul desenat de seva
Vieții; pe inel depun uimirea
De-a mă lăsa să-i văd crescând aievea.
Le împrumut o lacrimă ca danie,
Prinosul meu la hramul lor, din moșii
Jertfiți sub poale verzi cu ochii roșii,
În dricuri vara duși, sau iarna-n sanie.
Din frunze fac și pânză de umbrare, -
Să moară-ncet, la fel cu amintirea, -
Și colorat covor, să le-nfășoare
În lutul greu și-n rădăcini, dormirea.

Din darul meu se-ntoarce la lumină,
Pe coajă cursă, bobul de rășină.