Călcând prin funze veștede-mi merg pașii
Sunt inegali, apatici si-obosiți
Aceiași pași îi au venind cosașii
Când, după muncă, se întorc prea istoviți

E grea durerea când o vezi de-afară
Dar mult mai greu e să o duci în spate
O simți în piept la fel ca pe-o povară
Și de ești singur n-ai cum o răzbate

E viața mult mai grea decât e moartea
Și traiul îți devine condamnare
Nici zilele nu vor să-nchidă cartea
Ești obligat să cari în continuare

Numai cei oropsiți în gemete de jale
Cunosc această lungă osândire
Nu plâng, durerea lor este prea mare
În ei se-ascunde cruda despărțire

Ne plângem morții și uităm de noi
Și nimeni nu ne-alină suferința
Ne ducem singuri crucea, nu în doi
Dar niciodată nu ne ponegrim credința!