nu se schimbă nimic astăzi, nici ora, nici punctul
de înaltă intensitate
în care pământul din fața ferestrei izbucnește
prin gutui și miroase totul a
copilărie, fără întâmplări de cenușă

nu se schimbă nimic, luminile oranj nu se sting
și dacă nu ne întâlnim, și dacă nu mai știm
ce este praful fin de dragoste
din jurul frunzelor călcate sub tălpi

nu se schimbă nimic, nici digul vechi
atingerile fugare sau lipsa instantanee a aerului
când te amețesc simțirile, din sare și alge
ceva discret și frumos se ridică, o raritate
a inimilor care nu își mai vorbesc
decât simt, simt totul și își ascultă setea
cea de sub toate straturile

nu se schimbă nimic, doar felul în care fâșiile
de soare sprijină zidul
sau amprentele-tatuaj direct în suflet cărora
numai ochii le mai pot da azi un sens
cum au dat mării sau drumului înainte de a obosi
și prietenii care îți vin și îți pleacă
prin gările-vertebre
fiecare în ceasul exact al mâinilor
al încheieturii

rămân neatinse și daliile care nu înțeleg de ce
nici femeia tăcută, nici bărbatul plecat
nu adună petalele căzute pe gresia
abia ștearsă de somn
dar mai ales somnul rămâne la fel
somnul care se întâmplă o singură dată
îți ia sufletul, îți ia mințile, îți ia
și singura dragoste
și oricâți ani ar trece de la naștere
sau de la moarte, nu ți le va mai da înapoi
nu te va împovăra