COPACULE

străin și mic
Din fala ta de astă vară
N-a mai rămas, parcă, nimic,
Spun adierile de seară
Ce-ți plimbă frunzele caduce
Sub brume albe care lasă
Priviri înfipte în uluce
Și-n dorul toamnelor de-acasă.

Copacule,
dac-ai putea,
Așa mărunt cum te găsești,
Să iei pământ în dumneata,
Nu ezita să mă iubești,
De-o fi să crapi în ritidom,
Să simți și tu, cum simt și eu,
ÃŽn oase grijile de om
Și-n sânge timpul nostru greu.