agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-01 | |
Limba harnică eliberează cuvânt după cuvânt,
Speriate, acestea se volatilizează în vânt, Sunetul, ca o primadonă în cameră își ia avânt. Ochiul, frânt de lecturatul continuu, oră după oră, Îmi cade pe pagina ce tremură, cu rândurile soră, Se rotește prin cuvinte și își găsește printre ele o noră. Pixul îmi cade dintre degete Și coafează cu albastru coala cu rare plete, Coala îmi zâmbește ca o cocotă și îmi compune cuplete. Lumina alunecă din bec Și-mi împunge privirea ca un berbec, Din ochi curg lacrimi ce în gură petrec. Emoția își strânge dorurile în stări, Le prind în palmă, le strivesc și țâșnesc din ele visări, Din gurile deschise le cad dinții emigrați în depărtări. Cartea îmi zboară din mâna încordată, Devine calendar deschis la holbată dată Ce se uită la mine cu mimică idioată. Versul se scarpină indecent În văzul lumii, cu nerușinos accent, Îi dau o palmă pe obraz și se transformă în ferment. Poezia se piaptănă în oglinda sinelui, Din părul liric cade mătreața binelui, Indignat, arunc mătreața în aerul sfios Și se preface în fulgi de zăpadă cu substanță de os. Oglinda face sex repetat cu imaginile, Așa cum ochii, prin vedere, copulează paginile, În oglindă sunt eu invers cu înfățișare cromatică, Din liniile intersectate ale viselor se conturează o fizionomie romantică. Un obiect tabu îmi diversifică prin fetiș Dorința de a-l poseda în spațiul umplut cu frunziș – Bandaj de frunze pansând sufletul sub al pielii ascunziș. Fereastra se hrănește cu lumina apetisantă Pe care o azvârle în cameră într-o luminiscență interesantă, O strâng între pliurile ochilor și o pun în geantă. Aerul se scaldă în băi de oxigen, Circulă prin atmosferă printr-un curent eterogen Și ia forma inefabilă a vântului zvâcnind într-un spațiu omogen. Cerul dospește de bleo copt la temperatura luminii, Orbecăie prin infinitul sfredelind pojghița retinei, Se împiedică de întuneric și cade pe o frunză cu tenta ruginei. Picioarele își caută mișcarea, Cum orizontul își caută zarea, Cum culoarea își caută irizarea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate