sunt zile ca niște alveole
în care doarme Yorick

îți ating obrazul
și simt adierea timpului
ne mușcăm buzele
de parcă am prinde
boabe de struguri dintr-un ciorchine

străzile sunt linii frânte de cărbune
trasate pe gheață
mă plimb liniștit / știu următorul pas
alter-ego mă urmează
un animal de companie care face tumbe
schimonosindu-se la cer

petele din soare ar putea fi răni
lăsate de încleștarea cu întunericul
urmele unei ciocniri sado-maso cu un înger căzut

simt în noi topită atâta poezie ca un plumb
din care or să facă lingouri sau gloanțe

orașul ne îmbrățișează genunchii zdreliți
târându-ne în subterane
în mâna fiecărui John Doe licărește un spin