Acum, când ea-și consultă ceașca, pe care-o ți-
ne ca pe-o floare (din soiul lupidragi) de ansa
fragilă și cu dulce galb,
cu ce cuvinte aș putea
(fără s-o tulbure) să-i spun, să-i dau de înțe-
les că ș-a-n-s-a, pe care pare s-o aștepte de la
ghiocul univalv al ceștii ca atare, ea (al cărei
nume poate fi și poate că și e: Ortansa), că șan
sa - așadar - nu trece, sau, dacă trece, nu opreș-
te; sau, chiar dacă oprește, nu stă (decât puțin)
într-un oraș al ei, urât și care-și pierde, pe zi
ce trece, ănportansa, de tot urât și-n care (sin-
gur) varul pereților e alb.