Din inima pe care în suspans mi-ai spart-o azi
aș vrea să refac pragul
ferestrele și dușumeaua

Pășești cu sistolele pe diastolele tale-aritmic
după ceasul organic
închis de mine-n labirint

Îți scot ca pe-un turban prosopul spiralat prin păr
și el plesnește dezlegat
de lasă liberi șerpii aurii

S-or încălzi sărutând două piepturi cu-atât venin
încât vor căuta în soul culcuș
prin rănile strânse-n pumni

Stai pe scena ta
c-o limbă de fum coborât în carnea mea
de-ți ies prin gură fulare mari de sulf
iar eu nenăpârlit sunt iarăși
adolescentul prins de-apocalips
târât din oraș pe-un deal
în februar’ nouăzecișidoi

Gerul de-atunci devine-acum habitatul fugii noastre
ca rătăcirea iarăși să mă doară
din călcâie până-n palma cuvintelor tale
prin care îmi implantez piroane
spre-a se face Matrixul dintr-un
moloz învigorat
bitum

Gâtul se deschide și dinții-mi ies prin el

Trupul de bărbat se desfigurează
într-un tub carnasier
fără ochi – Golem perfect

Când fără voie te strâng reptilian sinapse
rigid mai funcționează îmbrățișări deșarte

Urlu sincopat că nu-mi recunosc nici prada

Stau ca un imens polip căscat spre tine-n vis

Tresar la fentele ce vor să mă-mpingă către-abis
eu creatură feroce despicând cu lanțuri tot ce am

Și botul-cioc se-ntinde ex-crescut pe-un stârv
iar mâna e harpon cu degetele-n scris încârligat

Măcar de te-ar străbate fiorul mării mele de amar
din care mă preling ca un ciufut crab cu rât murdar

Mi-au crescut perii pe carcasa fălcilor și-n clești
repocnit la fiecare salt de valurile tale până-n cer

În curând o să-mi cadă-nfățișarea asta la trezire
distrusă de-același labirintic raid creat diurn de tine

Și ziua dinainte ce se cască
este-o noapte grea
iar noaptea ce-o aștept își va așeza văl
Matrixul alveolar