agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-11 | |
1
anemicul ăsta vor șușoti anticarii nu-l luați în seamă e mult prea fragil - l-am văzut eu în timp ce devenea puțin câte puțin străveziu ca o pală de vânt - și eu l-am văzut - l-am văzut anemicul ăsta mai lung, aburos vor șușoti anticarii și-a ieșit din trup - chiar eu l-am văzut devenind un semn de carte într-un vechi tratat despre umbre 2. îți amintești pe-atunci îmi petreceam serile lângă zidul pătat al bisericii noi sporovăind cu sfinții despre viețile lor câteodată chiar dumnezeul travestit în cerșetor umil cobora printre noi să ne numere și era ciudat în primăvara aceea de parcă mersul pe ape devenise ceva banal 3. inutil veți spune cu mimica aceea fățarnică a frunzelor în octombrie despre sacrificiu nu se poate vorbi decât inutil inutil veți spune, tresărind la fiecare explozie a fiecărui nerv ce se scutură, e timpul să despărțim crizantemele de nesiguranța aceea care ne învăluie atunci când dimineața nici o oglindă nu ne mai recunoaște 4. la ora 2 p.m. liniștea se percepe ca un șcrâșnet de roți pe asfalt pensionarii s-au retras de mult în singurătatea albă a camerelor în vreme ce vechiul turn de afișe a făcut insolație pe terasa din colț, ziarul de ieri pare mai abătut decât adolescentul la prima întâlnire ratată doar muștele mai sunt interesate de mirosul ce răzbate prin toți porii băcăniei de peste drum singurul semafor din oraș, cu ochii înroșiți, clipește nervos, tot mai des șuieratul locomotivei, ca strigătul unei femei, nu mai face să tresară nici un salcâm și numai cerșetorul bătrân, stând rezemat de zidul pătat al bisericii noi, îl visează pe August, leșinat de căldură, cum lipăie din picul de urină al unui cățel de pripas 4. în octombrie, pe nesimțite, nesiguranța se strecoară-n bătrâni, albindu-i până la unghii îi simți cum caută temători prin unghere, prin așternuturile mirosind a urină, prin sertarele vechi care se deschid tot mai greu, peste bătrâni se lasă, pur și simplu, praful cearcănele lor tot mai clare devin un semn c-au renunțat desigur, un aer rece, poate un ochi obosit pândește din umbră iar bătrânii, în octombire-l simt știu că-i undeva pe aproape, tot ce mai au de-așteptat sunt ultimii zori 6. e un soare îngrozitor de încet de anemic, adio nu mai e timp decât de bolit și de vorbit cu iarba și frunzele nu-i așa nu-i așa că fericirea e gri - cenușă inhalată-n plămâni ca o palmă întoarsă în mâini 7. în octombrie chipul tău devine o mască de frunze timide ce mai aștepți ce amintiri mai cauți prin vânzoleala de fum a vechilor cafenele când chiar tu arzi, suflete cu un scrum gros, de catran poate c-ar trebui să-ți crească ochii-n palme ca lacrimile toate să ți le poți ascunde-n pumni 8. haideți să lăsăm salcâmii să viseze haideți acum când frunzele deschid câte un rid pe gâtul fragil al femeilor să respirăm tot atâta aer cât poate cuprinde între aripi un înger ce-am mai putea iubi, cât gri obosit, câte alte cuvinte când umbra fiecăruia umblă cu propriul craniu în mână pe amurgul unei clipe rebele 9. în octombrie, marțea, când terasa cafenelei din colț se mai poartă în culori violente precum vechile metrese când gospodinele, în aceleași ponosite halate, mirosind a ulei rânced, a sudoare și-a urina ultimului născut, mai numără borcanele de murături din cămară, în octombrie, marțea - când pensionarii trăiesc cât două zile de joi - când văduvele se adună la ceai sporovăind despre spiritul morților (care se află întotdeauna la pândă!), despre evenimentul monden petrecut în casa doamnei popescu și, desigur, despre crema aceea miraculoasă care-nlătură ridurile, în octombrie, deci când nu mai e nimic de așteptat când țigările se fumează singure când doar plopii sunt solidari cu agonia salcâmilor când recruții devin mai palizi când fetele singure încep să se sărute-n oglindă când cerul se acoperă de un fum violet în octombrie deci, în octombrie, marțea, sub fiecare castan există întotdeauna un adolescent cu gâtul mai lung decât cel al cocorilor 10. zgâlțâi cu mâinile întunericul trezește-te, trezește-te hei, uite, e tot atâta gri cât hohotul frunzelor singur te legi la ochi cu un bandaj de cuvinte rămâi numai tu lângă zidul pătat detunătura o auzi abia după ultima virgulă 11. taci lasă-ți umbra să gesticuleze frenetic să se agite să mormăie, să înjure, să urle să ur-le, taci! uite cum arzi, la marginea nopții, ca o stea rătăcită 12. nopțile acelui octombrie ți le-amintești când stelele toate păreau niște retine fragile atât de subțiri încât îl puteam întrezări prin ele pe isusul acela astenic revărsându-și melancolia în ploi lungi și anoste nopțile-acelea când noi cine-ar putea să-și închipuie rătăceam prin nevroza timidă de frunze gândind că nu mai există nici o umbră, nici un cuvânt nici un semn nu nopțile-acelea îmbibate de somn de neliniști nu erau altceva decât umărul alb al unui vechi parfum 13. ce mai poate vedea ochiul tău dincolo de păienjenișul țesut de cuvinte ce imagine-i mai poți oferi ce clișeu și mai ales ce altă iluzie-i mai poți lipi de retină alta decât chipul tău schimonosit 14. hodorogule ce-ți mesteci barba cu prefăcută evlavie hodorogule laolaltă cu toți sfinții tăi ce stau crăcănați pe pereți hodorogule-ți spun hodorogule, sterpule, mușcă hai mușcă și tu din mărul acesta 15. primăvara aceasta e umbra acelei așteptări când tu erai o libelulă albastră cine să-și amintească de verdele crud de atunci ce pulsa în jugulara salcâmilor 16. octombrie totdeauna fățarnic îți întinde un ram ca o mână cu care te strânge de gât întotdeauna octombrie mai are frunze, cât un coșmar, de care să te scuturi octombrie, de fapt, e atunci când femeile se fardează strident când bărbații gesticulează frenetic și mai ales când recruții au ochii direct în vârful țigării haide, dar hai să ne sărutăm printre semafoare în parcuri direct în vitrina măcelăriei din colț e octombrie și ochii tăi pot distinge umbrele de dincolo de scoarța salcâmilor 17. visezi cum alienatul octombrie stă spânzurat, ca o perpetuă iluzie, de fiecare ramură limba lui violetă te urmărește dincolo de amurg 18. între o zi de toamnă de marți și o zi de toamnă de vineri e un alb pe care nu-l mai încape nici o altă culoare între o așteptare și alta nu e decât amintirea umbrei care-ai fost despre timp se știe că e un parfum plin de riduri 19. și lasă-mă să-ți spun și cât cred eu că ești tu de frumoasă se poate să-mi pari asemenea coroanei de spini de pe fruntea isusului acela astenic pe care-l mestecă, direct de pe peretele bisericii noi, plină de râvnă, igrasia 20. păpușa doarme și ea învelită cu o filă de carte numai eu îți spun prin somn cuvinte mai lungi cu o umbră decât oricare altă umbră a oricărui cuvânt |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate