pentru că avem cu toții vocația nefericirii poemele pleacă de la noi nescrise
nopțile încep să ni se vadă pe chip iată de ce acoperim oglinzile și coborâm în pământuri

:

sila dezgustul furia spaima violența simple culori proiectate pe un ecran uriaș
au rămas doar viețile noastre aici noi am plecat demult în căutarea poemului
câteodată privim spre cei care ne iubesc și scuipăm cu superbă feminitate peste capetele lor
înfigem steaguri de luptă în omoplații lor tandri
ne dezicem cu totul de ei îi trădăm cu grație și cucerim mai departe alte și alte lumi

câtă vreme există privirea spre înăuntru viețuim în cimitire
orb aș fi vrut să mă nasc mut și fără speranță
să zac în renunțarea la mine să mor în fiecare zi a vieții mele cu patimă
și eu ca și voi m-am îndrăgostit iremediabil de mine
și eu am căutat cuvântul l-am scris pe nisipuri sau l-am trimis mai departe în lume
un cuceritor am fost am învins fără luptă și fără nicio tresărire tot ce se putea învinge

apoi linia

_____________________________________

grija pentru detalii
vanitatea în felii roz fosforescente luminează orașele noastre
respirăm în camere obscure
mai liberi decât primele semne ale dimineții

( ___________________ )

o femeie de zăpadă(unii ar spune chiar de gheață)
și undeva un poem
l-a căutat 1000 de ani
apoi a fumat o țigară și a coborât în pământuri

o femeie de zăpadă
când trece pe lângă tine te pocnește brusc nostalgia
nu răspunde la telefon are paiete așezate pe toate cuvintele
visează pești zburători și trăiește într-un acvariu portocaliu
iluzionism ieftin
pe străzi se aprind felinarele
e bine

ascultă acest text în lectura autoarei