Contemplarea Iadului, de care auzisem odată
fratele meu Shelley a găsit-o într-un loc
asemănător orașului Londra. Eu,
care nu locuiesc în Londra, doar în Los Angeles,
aflu, contemplând Iadul, că el
trebuie să fie chiar mai frumos decât Los Angeles.
De asemenea în Iad,
nu mă îndoiesc de asta, există acolo bogate grădini
cu flori mai mari decât copacii, ofilindu-se, desigur,
foarte repede, dacă ele nu sunt udate cu o apă foarte scumpă. Și piața de sus
cu grozavele-i rânduri de fructe, pe care nimeni
nu le posedă și nici gustă. Și nesfârșitele trenuri de mașini,
mai luminoase decât propria-le umbră, mai iuți decât
nebunaticele gânduri, strălucitoare vehicole, în care
oameni roz, vin de nicăieri, mergând spre nicăieri.
Și casele, destinate pentru fericire, stând goale,
chiar și când sunt locuite.
Dar casele în Iad nu sunt tocmai urâte.
Doar îngrijorate de a nu fi aruncate în stradă
ele își consumă locuitorii vilelor
la fel de mult ca pe cei care locuiesc o baracă.



( trad. Liviu Ofileanu )