Orașul în lacrimi de frunze scăldat...

E toamnă și inima nu mai suspină
În patul vechi din lemn amintiri se trezesc,
Speranța iubirii s-a îndepărtat

E toamnă...
Tăcerea profundă s-a instalat.

O lacrimă în plus pe chipul de piatră
Din veșnice suflete ce îngălbenesc
Rămâne aceeași tăcere nespartă.

Of...
Mersul frenetic în același pantof,
Nimic de atunci nu se mai arată
Tristețea de toamnă mai vine o dată.

Orașul de piatră cum doarme-n păcat...

Și visul,
Orașul cu roze petale uitat
Azi porțile sale s-au încuiat.

Melancolie sfântă
Asculți tăcerea din piatră cum cântă

Orașul în foaie de aur pictat.