Capriciu deșart, să răsfoiesc printre aripi de înger,
să adun ceara lui Icar, să pot croi alt zbor de cuci,
ce stăvilar ridicat din puf mai pot găsi între două
muze ce aruncă profetica stigmă a celestului trecut.
Mă așez pe aceeași frântură de timp, ascult ritmul
frenetic de muzică ascuțită de mintea aceluiași
interpret neobosit,încerc se astup răzmerița
fluturilor ce se pornesc a clipi în ochi de noapte
și astfel pierd parte de vreme în isonul răstimpului
ce curge pe nisipul universului bidiviu.
Prind cernuirea Stelei Polare, așezată în carul lui
Grigorescu, în timp ce dulcele somn mă cuprinde cu
mrejele lui îmbietoare așezându-mi un nou încaput.