Era unul din acei cocoși făcuți pentru luptă.
În ogradă,
se plictisea de moarte.
În absența unui adversar,
îi era lehamite
sa calce găinile
și să vestească zorii.

De-aceea, când l-au luat pe sus,
nu s-a zbătut
și n-a deschis gura
nici când i-au întins aripile,
l-au apucat de cap,
i-au întins gâtul
și-au început să i-l taie…

Descăpățânat dar liber,
cu sângele-n volburi, țâșnindu-i spre cer,
își trăia clipa.




(volumul "Și totuși, rodim" - 2007)