Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

“Greierele și furnica”…
Lăutar, ea gospodină !…
Fac pariu că și bunica
De-ar citi-o se închină,

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi și barosane,
Plus că nu sunt menționate,
Celulare, blugi, Merțane,

Iar apoi, e-o “Uniune”,
Ce, pentru armonizare,
Fabulei i s-ar impune
O reactualizare

După legi europene,
Și cerințelor de piață,
Puse vechile catrene
La situația de față,

Fără vreo discriminare,
Sau rasism, iar în finală
Greierele fi’nd cel care
Va veni cu o morală ;

(Orișicum, de vreți-nu-vreți,
Doar privind la noua eră,
Cam toți vechii cântăreți
Au făcut azi carieră !)…

Greierele, deci, artist,
Conservat, nu la cutie,
Domiciliu, navetist,
Neplătind la stat simbrie,

După șprițuri și manele,
Cam pe la sfârșit de vară,
Rămânând fără lovele
Și sacâz pentru vioară,

S-a gândit că n-are rost,
La furnica cea ingrată,
Să mai meargă ca un prost
A mai lua sictir o dată,

Și s-a dus la bancă, drept,
Cu elan și bucurie,
Precum omul înțelept
Să se bage-n datorie ;

Credit, neavând vreodată,
I-a fost…dulce, sugerat ,
De o viespe înțepată,
Să se ducă la furat….

Trecu strada vizavi,
La o bancă și mai mare
Unde ăia,-n plină zi,
I-au rupt câteva picioare ;

Dar povestea lui, șocantă,
Fiind vorba de lovele,
Acu-i mai interesantă,
Ca și în telenovele :

Dup-atâtea ghinioane,
Prin ce șmen, nu am habar,
A vândut, pe milioane,
Scripca lui ca…Stradivar !

Virtuos, plin de talente,
Și bengos la caracter,
Se trezi, eminamente,
Peste noapte că-i bancher (!)

De-a-nceput chiar a se teme,
Nu de foame, nici de sete,
Regulat de noi probleme :
Banii trebuiau să fete,

Și cum fraieri n-a găsit
A produce fecundare,
Nu știu cum, și-a amintit
De furnica muncitoare (!?)

Care, fiind gospodină
Și naivă, dedicată,
Era, fără altă vină,
Prada cea mai indicată

Să-i ofere-un împrumut
Cu-o dobândă ideală,
Doi la sută, doar atât,
(Asta numai de momeală)

Pentru țoale, termopane,
Chiar și două limuzine,
Ori să-și bage silicoane
Să le-oftice pe vecine ;

Așa că, într-o clipită
Și cât doar ai zice “pește”,
Furnicuța ispitită
A făcut ce-i omenește,

Coborând pe înserat
Dintr-un Mercedes balșoi,
Și cu-n “pept” de-a virusat
Cam un sfert de mușuroi,

Până-n zori, când ( băi bădie,
Cum se dă și azi din fleancă !)
Devenise pandemie….
Toate-au dat buluc la bancă,

Unde, binefăcător,
Cu-n procent de-ți dai karate,
Le-a dat greierele, lor,
Cât puteau căra în spate,

De-a ajuns un mușuroi,
Furnicuțe muncitoare,
Generații apoi,
A plăti, fiind datoare,

Întreit, chiar mă gândesc,
Pentru zeci, sute de ani,
Fi’n’că timp, ăi de trudesc,
N-au, oricum, să facă bani…

Iar acuma, spre finală,
Greierele, cum spusei,
Va veni cu o morală
Ce-o găsiți și singurei

Numai de veți lua aminte
La o mică eroare :
O furnică…n-are minte
Să ajungă debitoare !

Valeriu Cercel