O codiță mică, mică,
Și-o blăniță cam zburlită,
Doua urechi mult prea mari
Și lăbuțe ca de var.


Frică are-n el grămadă,
Dar n-aș vrea ca el să vadă
Vre-un copoi sau vânător,
Că și fuge pe ogor.


De umbra lui se înspaimântă,
Cu el parcă se confundă,
Străbate toată pădurea
Uite-așa umblă aiurea.


Codrul este a lui casă
Aici fuge și se-ascunde,
Șansa ca să-l vezi nu ai
Ziua-ntreagă dacă stai.