Ce mai vârtej
de rochii
au sunetele logosferice
cu pieptul alb
când chem lumea
din mine
să adunăm
prin neliniștile vremii
diminețile eterne
de lumini
care mai stau în uși
până ne va privi
în ochi
ca prin oglinzi
duminica Cerului
Uite că a-nceput
să-mi stropească
sufletul gândului
roșind pe-ascuns
aripile lacrimei