Lumina cade-n noapte pe-un catafalc.
Greu își pierde luna disperarea.
Ploile toamnei îngheață.
Nu găsim răspunsuri prin sânge.
Cercul morții se lățește din voia noastră.
Născuți din subterane, prieteni, să ieșim!...

Pocnește bobul în teasc. Golul în priviri.
Amar ne amețim. Terra sughiță ca un beat.
Animale fără vină ne transmit semnale.
Ele preiau imagini de pe RAI 1.
Despre instaurarea-n veci a vidului papal.
O retransmit prin zgârierea ecranului.
Pe-un RAI 2. Ninge cu boli.
Contaminant. Duh de război. Spargeri.
De guvern. De capete. De morți. Și legi.
Nerușinate mafii. Fac politica-n Bruxelles.
S-a deschis poarta Europei. Cu un drug în cap.
Au sărit creierele. Până-n Montreal.
S-a dat liber. Numai cererii occidentale.
Deportării unor elemente alogene prinse greu.

Iată tomberonul lumii. Suntem noi. “Luați hoit!”
Ne zic ei. Iubirea s-a depreciat. Le pute. Ura…
Și revolta noastră face-un zvelt și epocal salt.

Mai primește Germania un Nobel. Noi, canci.
Herta Müller până la treizeci și cinci de ani în Banat.
Păi, două treimi ar trebui să fie Nobelul al nostru...
A plecat în 1987 făcându-l departe idiot pe Ceau’ !

Romanele ei surprind devastări spirituale.
Un bloc de cremene comunist. Neclătinat.
Pericol latent actual. De-un sevraj mai letal.
S-ar zice, un moft burghez – în Apusul lumii.

Dar este cu mult mai grav. Moftul occidental urcă.
Se cocoață-n creier, extrem, tumoral. Politikos.
Va exloda curând. Nu observăm cauze. Dar sunt.
Vin efectele crizei în lanț. Și Herta Berlin merge prost.
Slab de tot în Bundesligă. Lovitură de stat pe Maracana.
Această lovitură seamănă unui autogol programat…