1.

de cenușă vor crește aceste aripi
și oasele tot de cenușă vor fi
peste tot, acest anotimp carnivor
va săpa gropi unde, anxioși, ne vom ascunde semnele
tulburi ce ne vin dinspre vocale

ce liberi ne vom simți, vom urla,
frenetic vom desena guri care vor țipa,
vor țipa până ce vom pune lacăt peste
aceste clipe de nesomn, de neliniști

de cenușă vor fi semafoarele,
ne vor privi cu ochii umezi, mirați
aceste crizanteme care sunt semne
ale trecerii noastre prin acest anotimp

lasă-ma, lasă-ma
să-ți spun cât e nesomnul de mare,
cât urlă în mine amintirile care, sfâșietor,
au rămas încremenite-ntr-un gest studiat

cine să ne plimbe prin acest anotimp
care se bălăngăne ca ultimul bețiv
care n-are unde să se ducă, unde să moară

de cenușă vor crește acești copaci
de cenușă le vor fi aripile
vom regurgita vocalele toate
și doar acest anotimp carnivor
ne va spune unde se sfârșește neantul

nefericirea se măsoară în spațiile albe
dintre vocale,-n așteptările tulburi,
în sertarele pline de praf unde ne păstrăm,
într-un parfum discret, melancoliile

să respirăm, să respirăm
atât mai avem de făcut
un anotimp carnivor ne sfâșie din interior
poate vom reuși să prăvălim peste noi
un nor de frunze subțiri și vinete
ca mâna unui mort

2.

un anotimp carnivor ne mestecă plictisit
e vremea să mori, e vremea să mori,
o, tu, umbră apăsătoare a râurilor leneșe
e vremea să te metamofozezi
în ceva cu mult mai subțire,
cu mult mai echivoc
poate în acest cântar ruginit
cu care ne măsurăm așteptările

un anotimp carnivor ne-nfulecă grăbit
e vremea să mori, să tragi linie
peste aceste amintiri pline de nervi,
peste această apăsare care-ți tulbură veghea

nesomnul, neliniștea
firesc îți umplu timpul și urlă, și urlă
ce să mai aștepți și cât
când timpul se plimbă sforăind
pe un nor plin de plictis

e vremea să tragi linie, să aduni,
să scazi, să vezi că nici o așteptare
nu merită să-ți tulbure griul, ție,
anotimp carnivor care țipi ascuțit,
ca șuieratul locomotivei
când noaptea se lasă buimacă
umblând somnambulă pe străzile goale,
într-un capot plin de ierburi uscate,
de frunze, de umbre

3.

să punem perfuzii acestui anotimp,
să-l încărcăm cu glucoză
amurgul să nu ni se mai pară o echimoză la buzele cerului
să-i redăm echilibrul și logica
acestui anotimp de praf și lingoare

sunt bolnav, mamă, e-o-he, sunt bolnav
mi s-au lungit ochii și brațele
și-n piept, ruginit, îmi ticăie o inimă tristă
atât de bolnav sunt, mamă
că sufletul mi-l port prin batistă

să punem perfuzii acestei umbre,
acestui cățel de pripas care este acest anotimp
vom desena câte-un ochi acestui copac
să ne privească lung și de sus
prin desișul de-amăgiri, de nesomn

la urgență vom interna acest timp somnoros
îl vom purta cu medicamente, cu ceaiuri
prin salon, în halat, îl vom plimba ca pe paralitici
în rest îți scriu că mi-e bine
de-aici din această tuse convulsivă
care ne toarnă-n picioare nisip

sunt atât de gri că umbra mea tremură,
tremură la gândul că a venit vremea să pierd,
că a venit vremea să renunț

să tragem linie sub acest căscat
zgomotos care ne molfăie plictisit

să tragem linie sub această perfuzie
a acestui copac, din acest anotimp,
nu mai am timp, mamă, nu mai am timp
totul e fum și iluzie