Mamă, mamă, cum te-ai ascuns de lume,
Cum te-ai ascuns de soare.
Cum te-ai ascuns de vremea eternă trecătoare.
Cum te-ai ascuns ca dorul sa nu te mai atingă.
Cum te-ai ascuns ca raza sa nu ți se mai stingă,
Þesuta-n adormita, balcanică uitare.

Am fost la poarta scundă unde-ai trecut de zare
Și-am mingîiat cu palma chirilicele semne.
Treceau prin umbră popii bătînd arar din lemne
Și apele uitarii curgeau in chihlimbare.

Plîngea pe urme praful pe drumul de centură,
Departe de orașul cu clopotele sparte.
Poeții neuitării scînceau în stucatură,
Sub bolta păcii tale atîta de departe.

Mă uit la drum afară cum vremile se schimbă
Și lumea se preumblă și soarele răsare,
Și nimeni nu ma-ntreabă de blînda, stinsă umbră
Trecută dinspre tine, prin mine si mă doare.