Astăzi n-avem voie nici să mai iubim,
Astăzi din inimi durerea ne-o cântăm,
Astăzi, plângând, tăcuți, ne despărțim.
În cântec de greieri, prin stele înnoptăm.

Astăzi vorbește doar albastrul din noi.
Gândurile noastre se știu și ascultă,
Rămâne telepatic gândul de-a fi doi,
Dar dincolo de noi e realitatea cruntă.

Uneori ne-om spune: ”Așa a fost să fie!”
Apoi, mânați de patos, vom privi înainte…
Dar vorbele nespuse rămas-au mărturie
Prin floarea albastră de-aducere aminte.

Și lumea va crede că nu ne mai iubim!
Cuvintele ne dor, nu pot să se-audă…
Doar cerul cu stele va ști cât suferim,
Când viața reală ne va părea absurdă.

Și, peste timp, vom deveni petale
Din florile de măr ce se vor ninge,
Ne vom îmbrățișa, căzând agale,
Când de durere florile vor plânge.