agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-22 | |
“lasă puțin cartea” îmi zicea
eram în lanul de maci mâinile ei erau roșii de floare, ucigașe, cursese timpul prin ele nu-l mai căutam pe jos, nu mai avea rost căzuse cu pagini desfăcute și petale uscate înăuntru ca anticii când mor cu pene doric, ionic și corintic “am să plec departe” zicea. cerul era ceva între tăcere și sud cald cât pentru o îmbăiere mi se părea că ne dezbrăcăm treptat pentru asta, naufragiați în cele mai adânci puncte, era de puncte pieptul ei și i se desfăcuse bluza în ochiul meu, se desfăcuse și pieptul curgea în afară peste mine, ca o culoare peste alta, înlocuind-o, și răsuflam ușurat când mă mai găseam pe mine prin mările ei “la Paris poate, sau mai departe de atât”, eram obosit și aș fi dormit bucuros aici, dar erau maci cu cearcănele de semințe, se uitau la ea picior de fată legănându-se ca un pendul ce își renegă ora știam piciorul, îl studiasem din toate ipostazele coborând treptele de tren, fugind în sus pe iarbă de l-aș putea atinge, cu palma șerpuind prin flori cu palma devenită felină, de-ar crește atingeri din maci să mă camufleze... “de ce nu zici nimic?” am început să râd de ea i-am dat cu macii în obraji sau poate lanul devenise de obraji dintr-odată râdea și ea și căzusem pe pământ era drog pe jos printre noi, prin noi vâsleam în el, intra în ființă trântește potoape peste noi, Monet, strigam disperați, ne înecam păcătoși, fără lemn de arcă și pe pânze se inventa acel roșu androgin de care se vorbește în Cartea Facerii; cartea da, o scăpasem din mână ea m-a rugat, o scăpasem ca s-o culegem din nou de pe jos verset cu verset, zi a șaptea cu zi a șaptea, adam cu evă, râdeam unul cu gura altuia, tăceam fiecare cu gură proprie, i-am ferecat buzele cu un deget, spunând “de ce nu zic nimic? dar ce, tu zici ceva?” sunt mulți maci în Provence mulți maci, mulți, mulți până la cer de mulți mulți, mulți maci mulți, mulți... mulți m u l ț i
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate