agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2872 .



poem țigănesc
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ozimand ]

2009-10-22  |     | 




(ora 6)

vrăjitoare dă inemi, dă-n vinuri, dă-n ce vrei, dă-n ghiocul sânilor, oceanici în ei,
fă deochi dă mâini pe la răscurci și-nvârte paseri în magia ta,
pă sus explodate, să dea dân aripi negre, parcă înjunghiate, prinse în plasa
de a nu fi nici prea în cer, nici pe pământ, ci hipnotizate într-un aer suspendat
ca ochii între pleoape, tu nu te îngriji dă ele, fă-ți deochi și stai în fața cazanului
cu aburi în păr de-ți intră și-ți ies prin bucle ca o ață ce se-aleargă înapoi prin ac să se descoasă dă pânze și să-ți prăvale haina, să ți se lase zdrențuroasă de-a lungul tău
și fără de suflare s-ajungă jos să strângă lutul în pânzet, să-l facă pumn și să sumeată
noroaiele în sus, spre cer, și să te arăți despoiată focului ca unui mire,
fața spre el să-ți fie neagră dă tuci și dă nopți și dă iubire
strânsă ca spuza între voi sau ca penumbra
ce nu-i nici unul din voi doi întreg, difuza.

(ora 8)
vrăjitoare dă inemi, tu ia și aruncă-n fiertură frunze dă fagi
colindați dă iubiți pă sub umbră, și-aruncă
frunze dă nuci, ce își muncesc sub coajă amintirea
îmbrățișării semiplanetelor de nucă.
ia sălcii și le stoarce taina pe lacuri, obosita
aplecare-n sticlă, ia și-aruncă sita
dă crengi prin care se lasă lumina,
când ea se trezește în zori și el o apucă
dă mijloc și să țin și să sărută, să pălmuiesc și să sărută,
rup scaieții și și-i vâră în cămeșe, fugi prin dumbravă
strânge mere pădurețe până unde ajungi cu mâna,
nu te întinde după ele, lasă-le să-ți cadă dă la sine
cu înțelesul lor în palmă, alege-ți creangă sus și te ține
sub ea ca sub stele, strânge toate ceste mere și pun-le
cu-acreala lor, pădurea lor, păcatul lor la fiert, în oală,
dansează și fugi prin abur și, d-atâta ciudă, fă-te goală.

(ora 10)

calul să zbate-n hățuri legat d-un copace
inima-i bate boală cu sânge dă ace,
dă dân copită sfârâind pân` la topire-o potcoavă
și-n burtă-l otrăvește a foamei otavă.

“tu stai ghemuită la foc, hăituită de ierni
și ai vara ta acolo pe lemne,
pe roșii cărbuni, dar nu-i de ajuns pesemne
și începi să chemi
iadul să te ajute să aprinzi dân cremeni,
iei scrum în mâini și îl săruți
pă cruce dă deșt
și pă pământ îl semeni
să se ducă ca ciocârlia-n cer
să s-aprindă-n Gemeni,
tu și el, căsătoriții, să fiți
d-o înfățișare,
nemuriți
să rămâneți, prinși d-o trăire
prea mare
că iese dân cer și cade dân zodii
cu bulgări dă foc
și arde-n buruiene
în nopți înfrigurate pă poieni,
în nopți dă sânziene.

dar eu nu te-nțeleg cu minte dobitoacă,
între timpane-mi creieru` să bate ca o toacă.
de ce bolborosești deodată cuvinte ce nu-ți vin pe potrivă
cu ochii închiși și gând plimbat din cuib fără motivă?

când eu stau legat și sângele pe bot mi se zbate
și ochiu-mi cu departele se leagă și-și sunt frate,
când sare-amară-n gură mi s-a curs și vine-mi
cin` să te priceapă, vrăjitoare dă inemi?”


(mezu` nopții)

și-abia atunci Margareta lăsând coșul să-i scape
bureții să cadă să-și vânture sporii pă haotice ape,
speriată d-o mișcare, căzu într-o mână,
se prinse de o rădăcină dă zadă bătrână,

inima-i sărise dân piept și se lupta cu seva-n troscoate.
din foc ieși o mână și-un cap apoi se scoate
trăgându-se dă păr ca spre a-și lua avântu`
`ntregind dân umeri beznici coșmaru` pe pământu`.

geaba, răzgândită, ea-și cată crucifixul,
din vâlvătaie ochii-și scânteiau deja onixul,
privind-o direct cu lumea minerală
a petrelor ce tac dă secoli în humă ancestrală

și Margareta jos cu părul răvășit pă brațe ,
cu trupul biciuit dă ploi, zadarnic încercând s-agațe
dă pomi nimicnicia-i, să se ridice pă picioare
să cadă iar, să se ridice neîncetat, s-omoare
timpul printr-o neobosită lunecare
între uman și buruiană,
nu mai putu goni ființa vicleană
ce să oprise parcă cu nehotărârea între coarne
(căci bicornismul e dilemă lungă)
neștiind: cu stângul sau cu dreptul prima dată să împungă?
sfârșind prin a lovi cu capu-ntreg cum se salută
nebunii cu zidul, gura lui deasupră-i cer făcută,
sorbind din vena-i vlagă,
culesul in al pielii,
rotunda buzei magă.

calul fugise dă frică, se rupsese dă stăpână
cu tot cu copacul și jum`ate din țărână,
și-n noaptea ceea Margareta plânse și-n lacrima ei și-acum toamnele frunza își incubă,
și-n noaptea ceea Margareta își desfăcuse cozile și se făcu sucubă.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!