De ce m-aș umili cerșind un mâine
Pe care-l port, chiar dacă nu l-aș vrea?
Cărare-ntortocheată, bună, rea
Mi-a viața dată veșnic, om sau câine.
Plângând de mila umbrei ce o târâi,
Eu, omul, scurm trecutul tenebros
Și când nu-mi aflu preadoritul os,
De multe ori, ca patrupedul mârâi.
Încă demult pierdut-am simplitatea
Să cat spre cer când zorile răsar,
Lăsând în urmă neguri și amar
Să mă îndestulez cu demnitatea.

Biped nedemn, negând pe Dumnezeu,
Sfârși-vei trist, potaie sub jujeu.