spume albe de liniște deasupra izvoarelor
frunze de tăceri
copacul
atârnă de ceruri

un drum în liniștea serii
spre steaua din vârful bisericii

iar vor veni dimineți cu nechezat de mânji
spice vor tăinui chipuri de sfinți în semințe
rugăciuni
valuri vor îngâna în poala apusului



un zâmbet dulce de toamnă în iarba încă verde
o iubire neveștejită pe-o insulă pustie
hortenzii
visul color al nemarginirii
îl destăinuie zăpezilor

în apele limpezi ale lacului
un munte de gânduri
spală temerile

tăvălugi
liniștesc spiritele
maci depărtează coșmarurile

limpezite cuvintele
par cascade
la picioarele podului

traversări fără teamă de rătăciri
castele de gheță
se furișează în povești cu zâne
mirări stau gata să plangă
stafiile nu mai bântuie sufletele

o pală de brumă pe-o frunză
secera lunii
a retezat suspinul nopții




*



în ochii Adelinei:
ploaie măruntă
prin crizanteme






*



legați îmi sunt ochii,
privirea se sprijină pe un ax al trecutului...

cântecul pescărușilor se armonizează cu șoaptele mării.

valurile vin și pleacă...
se retrag în luminișul iubirii...
ascund sclipiri din ochii ce tăinuesc amintiri.

clipele vin și pleacă...
se retrag în luminișul iertării...
șterg singurătăți pictate pe clapele pianului.

norii vin și pleacă...
se retrag în luminișul împăcării...
lăsând în urmă apusuri
înecate în fâlfâit de zboruri





*





in palmele ei,
nimic altceva decât un suspin-
vechi melodii...




*





există un timp
în care minutele nu mai ating coarda durerii

există o grădină
în care te scufunzi în armonii și culoare
că-ntr-o
senină
îmbietoare și răcoroasă mare

există un prezent în care pururi ești tânăr

departe de tulburări
de zgomote deșarte
de sarcasm

mai ușor decât florile de păpădii
mai lin decât zborul planat al pescărușilor
mai luminos decât strălucirea stelelor
va fi
gândul





*




în urma păsărilor:
hora stoccato-
surpriza xilofonului





*




între brațe,
s-a oprit să se odihnească luna.
în oglindă,
sufletul tresare că o frunză atinsă de vânt.

dincolo de cumințenia unei nopți scufundată în tăcere,
să află nerăbdarea risipită pe valuri...

...și ancora înaintează cu greu spre taina adâncului;
nava spre ochiul răsăritului;
cuvântul spre adevăratul tâlc.

nervuri sticloase pe cer
înroșesc orizontul.

pelerine din ceață pe munți-
norii par atât de aproape!...

ziduri de cetate dărápănate-
cădere.
semeția e roasă de molii.
priviri de piatră aplecate spre sine..
drumuri spre interior-introspectie



*



flaut și clavecin-
pe malul lacului
netezesc tăceri...



trompeta și orga-
prin parcul pustiu
animă singurătăți...



liniște-n crâng-
trompeta,
serenada toamnei dezlănțuie.