să te sfâșie trecerea ca și cum
tu chiar credeai că nimic n-are să se rupă vreodată
în tine în genune în trupul acela de porumbiță
descompunându-se fetid pe caldarâm
îl ocolești și
pleci mai departe

din vamă în vamă
privești în urmă la tine obtuz
ca la o vedenie nu ca într-o oglindă vălurită
nu ca la un rămas bun estompându-se monocolor în zare
nu ca la un prieten
pierdut

ci absurd
ca la un străin fără nume și rost cu care o vreme ai împărțit
aceeași
aceleași
același
fantasmând pentru o clipă poate că el / ea te-ar putea
întregi
opri

îl ocolești și
pleci mai departe
este nimic decât hrană pentru necrofagi
în amurg

denegi senin orice amestec cu suicidul spui
eu nu am pășit aici
niciodată