azi toate zâmbetele s-au îndreptat spre ușă
au pășit grăbite peste prag și au plecat
fără să privească înapoi
în urma lor umbrele prafului nostru

timpul e atunci când nu se întâmplă nimic
timpul e întotdeauna

era seară când m-am așezat pe un scaun
și am oftat îndelung
la ferestre
întunericul atârna de un fir
ca un străin în iarna singurătății lui