Natura s-a îmbolnăvit...;
E palidă și suferindă.
Îi curge nasul – lac sub geam
Iar frunzele..., de vânt,
Se-adună până-n grindă.

Icnind..., tușind...,
Că-i vreme rea,
S-ascunde pe sub strașini
Și suferă iubirea mea
Cu-n umăr gol,
Fugită de prin mlaștini.

Stau și-o privesc și plâng și eu;
Un corb ne stă pe umăr...
Uitându-mă pe geam, în gol,
Zărindu-mă ca-ntr-o oglindă.
Anii-au trecut… Câți au rămas?
Azi nu vreau să-i mai număr.