Aceasta e ultima scrisoare, si doar atat intelege,
Viata e ca apusu de soare, trece lasadu-te rece,
Si trece, o secunda din zece, sta tacuta, la panda,
Ma asculta, mi-a soptit ceva dar a uitat sa-mi raspunda,
Asculta, si tu nu sunt nebun sau alcoolic,
Sunt doar prea mult melancolic, incerca sa vezi metaforic,
Si iti zic , cand ai de ales alege totul sau nimic,
Caci timp, nu mai am sa-ti explic, nu am de ce sa-ti complic,
Timpul , nu isi arata chipul, El nu vrea sa intelegi,
Ca va venii si vremea, cand e vremea sa pleci,
Cu el pe veci, cand vei primi lumina cu ea sa te intuneci,
Cand ai in fata o cortina trasa nu ai pe cine sa judeci,
Poate doar pe tine, Si ai mintit ca o sa fie bine, in fine,
Ai ajuns in final sa te minti si pe tine,,
Mi-e rusine, stiu ca ce am facut da dovada de lasitate,
Sentimente abandonate, am vazut suflete abuzate,
Acuzate, de fapte adunate cand cautau doar dreptate,
Sunt acte, adjudecate, defapt e ce zace in tine,
E ca lacrima ta rece, la fel de rece ca mine,
Privirile voastre prea pline, si atatea false suspine,
Lacrima care vrei sa o versi pentru mine nici macar nu iti apartine,
Caci maine, vei uita tot, te vei uita fara rost,
Cand pleci vei imbraca camasa pe dos vei uita si ca am fost,
Deci nam nevoie de voi, doar ca sa par mai iubit,
Am nevoie de un zambet, de la cei ce nu m-au parasit,
Voi fii acolo mereu, ascuns in sufletul lor, ca un actor,
Ce nu isi poate parasii ecranu, cand e dat in reluare,
In asteptare, de zambetul celor care, nu lau iubit dar ii doare.