**Ancăi Pargel**



întâlnirea cu suferința
schimbă datele problemei:
ipoteza va avea altă semnificație,
cuvintele vor avea altă sonoritate.

bucuria
este o floare de colț-
numai stelelor le este dat s-o poarte în păr.

înțelepciunea leagă punctele cardinale,
desenând o cruce-
să cucerească cerurile,
să dezlege amărăciunile.

a suportat durerea cu mult curaj,
ne-a luat așa cum suntem; ne-a iertat.
a mulțumit pentru tot.

a risipit în ritmuri de jazz
sunetele de cristal.

mulțumim pentru lecția de viață !








***






dimineți și amurguri risipite pe traiectorii eliptice

tăcerile au formă de frunze
acoperă trupul cuvintelor dureroase
nu trebuie să le atingem
sunt prea fragile
e bine să le privim cu ochelari de suflet
din centrul elipsei îți dai seama că distanțele dintre bucurii și tristeți sunt întotdeauna aceleași
nu trebuie să te zbați să găsești adevărul
acesta va veni când nici nu te gântești
se va îmbrăca cu hainele sentimentelor tale
va adormi sigilând urletele întunericului
duioșia
va intersectă traiectoria tangențial
va înghiți vârtejul
nopților neîmpărtășite













***







o găsim
la supermarket, pe scaunele unui spital
in ochii muribundului:
posedă un procesor pentru sistemele de cunoaștere;
are
anumite funcții speciale:
te poate trezi în altă dimensiune a conștiinței;
poate distruge vechi alianțe de rudenie,
și în același timp să-ți afișeze prietenii adevărați, pe un ecran al inimii.

... este un avertizor radar:

pulsează când treci printr-un cer întunecat fără stele,

aprinde luminița roșie,
când false amurguri te ademenesc în larg.

suferința poate fi o jucărie, pe care din inconștiență o dăruim celor dragi...

suferința te vindecă de lăcomie
lașitate
viclenie
mânie.

poate fi o haină din cercuri metalice
care ne ține verticali







***





se crapă de ziuă
coajă de ou pe cicatrizate răni
urme de păși spre hotarele curgătorului timp
strânsă cu ușa
frica de mărginire
zemuiește
curajul





****








în trecere suntem pe acest pământ;
un Rai pierdut, haotic plânsul varsă în brațele noastre.
în valea tenebrelor, a instinctelor. a nevoilor materile
pași
tremurători
lăsăm în urmă..
de ce a îngăduit Dumnezeu atâta suferință?
pentru râvnitorii la mântuire:
să-și descopere talanții din suflet,
să înțeleagă rostul vieții.
toiagul Lui și varga Lui să-i mângâie.

mulți-
din păcate,
mândria le scutură pletele,
nasul îl ridică;
pășesc reci, insensibili...
printre pietre.