Seară cu salcâmi, ți-am găsit gura de rouă
în marginea lunii,
ardea ca levănțica pe bluza răcoroasă a îngerilor
undeva, menta sălbatică a neîncrederii absoarbe
în preț veacul fără aripi al lacrimii,
deznădejdea reginei.
La buza apei capcanele oamenilor, fantomele
trandafirilor când vei veni tu în cămașa
umilă de meduze patimile prin care mărșăluiam
au fost înjunghiate de sărbători ca o
înfiorare imnică -
se luminează de ziuă, Doamne și-n glod
ți-am înțeles zâmbetul.