E o înaltă școală de artă aceasta
să-ți scobești creierii ca pe un nas
și din adâncuri să scoți mucii triști ai poemului
e o înaltă filozofie să știi
să amesteci farfuriile ochilor cu amurgul
aceasta nu se învață într-o singură zi
și fiecare creion e o voce

Dar ce sînt toate acestea pe lângă
burta privind pâinea ca pe cea mai pură dragoste
pe lângă ochiul pipăind coapsele de mătase ale
femeii care ți se refuză
pe lângă limba plescăind ca o vrabie de dorul
unui borș?

Camarazi poeți ajunge
destul am gâdilat pământul pe burtă
el dansează cu luna buric
ascultând oasele de castagnetă ale monezilor
sexul lui de putoare a-mpuțit apele Mediteranei
pe pletele Pacificului curg păduchii de fier
oamenii zic: Kultur sau foame
arzând în focurile albastre creierul lui Heine
de soare atârnă ca o perdea ciuruită
himenul umanității
destul am admirat în poze strașnice
curul domnului Ford scăldat în cele mai suave ape de colonie
destul am mirosit pudic rozele
purtând ghetele cu ștofă ale poeziei clasice
cântecele noastre de dragoste sună falș
și sub carnea pudrată apar ridurile hidoase ale
bătrâneții

Ajunge! Acestea sînt vorbele unui cap
uitat cu uimirea la geam
eu singur voi ști să pipăi ca Toma rănile
ireale ale Christoșilor
voi fi un centaur siluind arborii poemului
voi ști să confund cela mai gingaș sex
cu o stropitoare
și dacă va fi nevoie voi ști să-mi
aprind pletele din cenușa lor
să iasă pasărea măiastră a cântecului nou






* Drumețul incendiar; 1936