I. Raid atemporal prin eidosfera Diana

Ideile se nasc după Platon în placentarul cer.
Inundarea de sus cu idei pân’ la pământul cel neudat
își perdeluiește micțiunea căreia îi datorez și eu viața.

Aș dori să suspend peste istorie sfârșitul genezic
precum arbitrul demiurg al echipei mai leneșe.
Fluierul final să oprească partida la facere.
Mingea Voinței și Gloriei s-o sparg: poc!

Atunci ar începe o nouă poveste a Gestației inverse
ce resoarbe toate precum o fază-n reluare după un fault –
fază nesancționată (luată asupra Sa de Arbitrul Pan orbit de dor)

Burta infinită a lumii – scăzând drastic – va dansa
știind că nu i se va rupe nici apa,
nici conținutul
ca bulgării de pământ aruncați în neantul plângând din plămâni...

Fără umbre adânci. Fără stridențe sau becuri... ecologice.
O constelație numai din vise. Plutind spre oricine dintre noi
și ducând o iubire “desnuda” la locul unde-și lasă haine deoparte.

Scântei vor trece prin ochii noștri năpătimași
la această scaldă pitulată adânc în barba Arbitrului
de centru sau în părul incolor al mumelor străbune
care permit, iată, ca-n vestiar să ne reechipăm.

Destul s-a dezgolit Absolutul Arbitru
numai într-un joc eternizat să-L admirăm
noi Acteonii ființei vânate neîncepute
din moment ce repriza a doua
începe la fel de-orbitor.


II. Vere Ahasvere, vântule Ahab !

Ahasverus, în minarete ghintuit translucid
îmi clocesc izvorând termal herculean
gândul infantil al artei ce vampirizează
atmosfera misterioasă ce-mi doarme sub coajă.

Tu, vere Ahab, cât îți mai adie creația-n pagini,
să nu mă trezești, că-mi dispare tăria!
Așa că lasă-mă netrăind, precum sunt acum,
ca să văd cuvintele unui atunci de se-adună...

Alunele cresc seci în carcase.
Poemului îi rămâne miezul pe-afară.
Soarele orbește, dacă-i oprit (precum ochiul de aragaz).
Însă eu dogoresc precum teracota, oglinda solară.
Nu-mi da drumu’. Vreau să pic din tine mărgăritare-ntre roci.

Umorul și drama pot fi atunci inhalate în lege:
gălbenușul de către albuș este păpat ușor.
Nici nu contează cine pe cine hrănește ori crește:
eu pe voi nu v-am cunoscut prin ninsori.