Mă plimb încet pe
străzile agolomerate
înconjurat de
aceleași pete de noroi.

Ploaia nu mai contenește.
Plouă până și în visele mele.
Când eram mic
visele erau senine -
vreau să spun
când eram copil,
pentru că lipsit de importanță
mă simt și acum printre acrele cutii de cola și
sunt scârbit de mercedes-urile amare.

Merg mai departe pe trotuarul sfârtecat
de tocurile înalte
ale femeilor elegante
si zăresc o rază de soare sfioasă
ce fuge după colțul unui bloc.

Mă opresc
din când în când
și întreb câte un trecător
dacă a văzut raza "mea" de soare.

Unii spun
că sunt nebun,
ații spun
că ar fi mai "practic"
să caut o sută de dolari,
alții
dau din umeri
nedumeriți.

Nedumerit
sunt și eu când
îmi dau seama
că raza de soare
e pierdută -
a fost înghițită
de fiecare om
căruia i-am cerut
ajutorul.