o rătăcire. o spaimă mare. mâinile noastre unele în altele. un strat de zăpadă care acoperă un alt strat de zăpadă. am știut că dimineața e tot mai aproape. tot mai aproape. dar nu s-a întâmplat nimic. doar mâinile tale.

respirația noastră umezea ferestrele. prin ele se vede iarna. se văd stelele dacă e senin. dacă mă aplec suficient peste margine te pot vedea cum pleci în fiecare zi.

mirosul tău rămâne. te întorci de fiecare dată ca un câine de pradă ce se urmărește pe sine. te aud urcând.

așa cum lovești cu degetele lemnul ușii când vii...ascunsă de frig. nemișcată. rochia mă înfășoară. camera se luminează. nu capătă albastru cerului doar respirația noastră. a mucegai.

o apă mare îmi strânge încheietura...apoi îngheață. ascunde totul. stelele de peștii care supraviețuiesc.

avem pești dar nu avem ce sa facem cu ei. stau la -15 grade și nu îi mai scoatem de acolo. vrem unii proaspeți. cu urechile roșii. să le lucească solzii ușor. să ne alunece printre degete ca dintr-un val în altul. peștii noștri de congelator îi dezghețăm și îi uităm în chiuvetă.

în fiecare zi mă privești în oglindă cum mă pieptăn. îmi adun firele de păr de pe jos. de parcă ar mai fi ceva de salvat. îmi spui că știi. tușești. o să se acopere totul. vom căuta sub covor ce nu se mai vede.

îmi strig singură. mâinile mele sunt tavanul, podeaua, pereții. în camera asta totul e de plastic. inima mea e de plastic. o încerci așa cum încerci o rochie de poliester. aprinzi ușor bricheta și o apropii de o parte care nu se vede. miroase înecăcios și face o buclă mică. se înnegrește.

privesc spre chiuvetă. spre brichetă. sunt mai aproape de mine. sunt mai aproape de tine. am lăsat iubirea cu gura plină de pământ.