agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-04 | |
Ca un clopot cu bătaie continuă,
inima vrea să adune în mine poporul meu întreg. a ieșit pentru o clipă afară să-și consume istoria. trăiesc pentru chemare, pentru iubire și pentru lumină. din teamă și din nepăsare mă voi înalța deasupra pământului meu, pornind din mii de guri tăcute, din mii de brațe cuminți. voi pierde aparenta absență în imaginarul destin. românii sunt cu un picior afară din propria istorie, niște șchiopi puși pe fugă. nu L-am ales pe Dumnezeu așa cum trebuia în toate vrerile mele, dar, pentru mine, acum, ieșirea din singurătate are o singură direcție. și chiar dacă nu L-am iubit între oamenii Lui, rușinându-mă, astfel, de gândul că Îl voi iubi din mormânt, știu că doar atât mi-a rămas, ieșirea verticală din singurătate. în mine trăiesc cei care m-au adus până aici, mângâind. ei știu unde trebuiau să ajungă, eu simt setea lor de nelumească împlinire. din mângâiere în mângâiere am venit în aceste locuri ca să întâmpin o istorie brutală. mă adun de peste tot, însetat de întreg. pământ înghițit de pământ. Hristos e taina întregului dar și des-tăinuirea mea. nu mă mai interesează misterul decât ca rezolvare a mirării altora. ca o întristare în plus, am întâlnit oameni care iubeau ceva doar pentru a scăpa de sentimentul inutilității... speriați sunteți și vă prefaceți morți, nu știți, nu vedeți, nu auziți... dați ocol întruna crucii vii. fără prezent, călcați pe goluri doar pentru că ele se văd atât de intens… vă simt și va știu cum vă retrageți în mine ca într-un refugiu – vreți să vă trec podul peste uitarea de sine. firește, o voi face, doar pentru că eu mi-am putut ridica privirea mai sus decât voi și-mi pot imagina mai mult, rupând în acest fel realitatea impusă. în plus, mai știu și unde ar trebui să ajungem. nu recreez din neant un țărm, ci din credință și nădejde îmi imaginez. iar țărmul acesta nu e un drum sfârșit, ci numai început, așa cum e și Dumnezeu, continuu și dintotdeauna fără de sfârșit. atâtea vieți însângerate și oameni care-i ocolesc pe cei de dinainte doar pentru că e atât de ușor să te rușineze ceea ce nu ești în stare să faci! de sufletul propriu vă tot sprijniți dorințele mici. veșmântul bucuriei ar trebui să îmbrace goliciunea întreagă și tristă. de ce oare nu știți că unde este ruptă haina, acolo bate și lumina? m-ați specializat aici, în România agricolă și bestială, să caut îngeri prin porumbi. dar unde fugiți, măi, așa?! că lumea a rămas deja în urmă…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate