oprește sasha
lasă culorile toamnei să curgă încă pe buze
pe degete
închide granița iernii și împiedică trecerea
pentru că dincolo
un alb orbitor acoperă urme
iar eu nu am aflat încotro
sasha
amintește-ți jocul desculț
patul de frunze
și râsetele
pot renunța la zgomotul mării picurându-mi din păr
la scânteia din ochi
la zbor
dar cum să șterg dâra de lumină pe care am lăsat-o iubind
privesc înapoi și văd
chipul verii
ca un soare răsărit dintr-o imperfectă îmbrățișare
de trupuri tinere
însetate
mă întorc aici și văd
urmele verii ca o încrețire veselă sub ochi
brațele tale puțin obosite
atingând
atâta lumină
sasha
atâta lumină
și doar un punct de întuneric
așa
departe
ca o lacrimă așteptând