Ziceai că din sufletul meu
nu se mai ridică spre cer funii
și pe ideile mele copiii nu se mai cațără;
privește dragul meu
umbra aceea nu e nor
vîntul e bătaia aripilor albe
curcubeul acesta
priviri în culorile bucuriei.

Cînd eram pod purtam pe umeri
două luminișuri
unde ființele mici
se bucurau de razele ce-mi treceau printre plete.

Acum ne-am aplecat spre crestele munților;
prietene, se apropie vara,
deasupra
se rotesc vulturii.