te-ai ivit din colțul oglinzii
pipăindu-ți drumul
printre petele de ruj stinse
și printre crevasele cariilor lui niciodată
te-ai întors, piruetă lascivă
pipăind aerul cu vârful pantofului
apucă-te de cățărări, mi-ai aruncat peste umăr
de ce?
întrebarea se stinge în sunet de oase
printre apele-oglindirii
nu știu dacă ajută, dar poți să mori elegant
mai bine te cațeri după sfârșitul poveștii
decât să aștepți ca mine
am crezut că plângi
numai vântul mai caută
să stingă lumina
febra m-alintă
visez chipuri
și mângâi norii
căutând